Economie de teatru

Pe străzi, în universități, în licee și diverse instituții educaționale se mai întâmplă să întâlnim un așa – zis ”agent de vânzări” al teatrelor municipale. Îți face o succintă prezentare a unui spectacol, foarte entuziasmat, în speranța că vei cumpăra un bilet, sau poate 2, sau poate 3.

Însă n-a fost să fie… De cele mai multe ori, toți trec indiferenți și nepăsători, mulțumind pentru ofertă cu zâmbetul pe buze și cuvintele zise ulterior: ”E prea plictisitor”, afirmă unii sau, mai nou, ”prea boring”. Cred că e prea multă epuizare culturală, deoarece nu de puține ori mi-a fost dat să aud: ”Am văzut spectacolul ăsta de atâtea ori!!” sau ”N-au și ei ceva mai interesant?”

Poate ar fi mai multe și mai originale reprezentații, dacă ar fi și mai mulți spectatori, înfometați de teatru, artă și cultură. Așa cum se întâmplă în România, de altfel.

În București, biletele la teatru sunt vândute înainte de a fi puse în vânzare, cu o lună – două mai devreme de jucarea spectacolului, iar biletele se epuizează în câteva zile. Cine cumpără bilete? Nu, nu bătrâneii care se plictisesc acasă, ci toți, de la cel mic până la bunic: ”Uite vreau să rezervez 6 bilete pentru mine și soțul meu, surorii mele și soțului ei și celor 2 nepoței scumpi”, mi-a zis o doamnă, încântată de ideea că a găsit bilete la spectacolul ”Poiana Boilor”, de A.P.Cehov, la Teatrul de Comedie din capitala țării de peste Prut.

Biletele la teatrele din București nu sunt tocmai ieftine. Prețurile variază între 15 și 80 RON, adică de la 60 la 320 lei MDL. Deci se exclude și acest motiv pentru care sunt atâția doritori de a vedea un spectacol, de a se delecta cu o piesă bună și de a surprinde o latură a artei.

Însă la capitolul ”artă teatrală”, majoritatea basarabenilor mai au multe de descoperit. Unii pot să susțină că e prea scump biletul. Atunci de ce nu sunt scumpe cele 2 cafele sau 3 beri ”Chișinău”? Pentru că, în medie, atâta costă un bilet la un teatru din Chișinău, oricare ar fi el: ”Mihai Eminescu”, ”Luceafărul”, ”Eugene Ionesco”, ”Satiricus”, mai puțin ”A.P.Cehov”, unde prețurile biletelor sunt un pic mai mari.

Însă, ”viața de student” sau ”viața de basarabean” nu permite acest ”lux”. Sunt mult mai multe de făcut într-un club de noapte sau oricare alte locații, unde nu e firesc să nu se risipească mai puțin de câteva sute, eventual, mii lei.

Din nefericire sau nu, acum nu mai e puterea sovietică, care pe timpuri, avea un program de culturalizare în masă și-i obliga pe majoritatea cetățenilor ce lucrau în instituții de stat să cumpere abonamente la teatru și operă. Iar lumea, învățată să nu irosească banii, se ducea la teatru și operă, duminică de duminică, de voie – de nevoie și se culturaliza forțat.

În prezent, au mai rămas profesorii din școli, care impun elevilor să cumpere bilete la spectacole, rudele și prietenii actorilor de teatru și puținii iubitori de artă care mai sunt.